Îi cunoști obiceiurile, preferințele, reacțiile și felul în care se raportează la situațiile de zi cu zi. Ați construit experiențe împreună, ați traversat provocări și ați descoperit multe despre voi prin tot ceea ce ați trăit.
Și totuși, cât de mult cunoști din natura sa profundă? Din ceea ce îi este firesc, din darurile cu care a venit în această viață, din felul în care este structurat să iubească, să comunice, să creeze și să contribuie în relație?
Poate că anumite reacții ale partenerului continuă să te surprindă sau că unele diferențe dintre voi au devenit surse recurente de tensiune. Poate că vă iubiți și vă susțineți deja foarte frumos, iar curiozitatea de a vă cunoaște mai profund și de a descoperi ce ați mai putea crea împreună a devenit tot mai prezentă.
Mă fascinează cât de mult se poate schimba perspectiva asupra unei relații atunci când începem să recunoaștem Unicitatea sufletească a fiecărui partener. Calități pe care înainte le observam prea puțin devin mai ușor de apreciat, diferențele dintre noi capătă sens și putem descoperi noi modalități de a ne întâlni, de a comunica și de a ne susține reciproc.

Acest program este o etapă de aprofundare pe care o poți accesa după Soul Realignment® – procesul de bază, atunci când îți dorești să aduci cunoașterea propriei Unicități și în relația cu omul de lângă tine.

Fiecare dintre voi aduce în relație o configurație sufletească unică, propriile daruri, calități și moduri naturale de a experimenta viața. Felul în care oferiți și primiți iubirea, comunicați, luați decizii, vă asumați responsabilitățile sau aveți nevoie de apropiere și libertate poate fi foarte diferit.
Prin explorarea configurațiilor voastre sufletești, putem înțelege mai profund ce îi este firesc fiecăruia și cum se întâlnesc aceste particularități în relație.
Poți descoperi calități ale partenerului pe care nu le-ai privit până acum din această perspectivă, poți înțelege de ce anumite lucruri necesită un efort mai mare pentru unul dintre voi și cum vă puteți susține reciproc pentru a vă exprima mai liber darurile.
O dimensiune deosebit de valoroasă a procesului este explorarea lecțiilor de viață pe care vi le aduceți unul altuia.

În perspectiva Soul Realignment®, aceste lecții ne oferă informații despre calitățile pe care fiecare este invitat să le cultive prin experiența relației. Ele pot aduce o înțelegere nouă asupra unor situații recurente, a sensibilităților care se activează între voi și a posibilităților de maturizare și creștere împreună.
Cercetarea include și identificarea eventualelor blocaje, restricții sau tipare energetice asociate relației, asupra cărora realizez procesul specific de clarificare și realiniere.
Toate aceste dimensiuni ne ajută să explorăm relația dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare și să găsim modalități prin care ceea ce descoperim poate deveni relevant pentru viața voastră concretă.
Îmi place să mă gândesc la posibilitățile care apar atunci când doi oameni încep să își înțeleagă mai profund natura și să își recunoască reciproc darurile.
O conversație care înainte ducea aproape mereu către o neînțelegere poate fi abordată cu mai multă claritate asupra nevoilor fiecăruia. O diferență de ritm sau de priorități poate deveni mai ușor de gestionat atunci când înțelegeți cum funcționați în mod natural. Iar anumite calități ale partenerului pot începe să fie apreciate într-un mod nou, contribuind la mai multă apropiere și încredere.
Aceste posibilități devin tot mai accesibile prin felul în care integrați cunoașterea în gesturile, conversațiile și alegerile voastre cotidiene.
Una dintre cele mai frumoase direcții ale acestui proces este să descoperi cum puteți crea o relație care susține exprimarea Unicității amândurora.
Iar această explorare poate fi valoroasă în orice etapă a relației, inclusiv atunci când vă bucurați deja de iubire, apropiere și împlinire și vă doriți să aprofundați ceea ce construiți împreună.

1. Cercetarea aprofundată și realinierea energetică a relației
Pornim de la situația actuală a relației și de la intenția cu care alegi să intri în proces.
Înaintea primei întâlniri, realizez cercetarea configurațiilor sufletești și a lecțiilor de viață dintre parteneri, în condițiile de acord prevăzute de metodologia Soul Realignment®.
Investighez și aspectele energetice relevante pentru relație, inclusiv eventualele blocaje, restricții și tipare active, iar apoi realizez procesul specific de realiniere.
Informațiile descoperite stau la baza întâlnirii noastre și a resurselor personalizate pe care le vei primi.

2. Prima sesiune live – Descoperirea și înțelegerea relației
Ne întâlnim online pentru a explora împreună configurațiile voastre sufletești, Unicitatea fiecărui partener, lecțiile de viață pe care vi le aduceți reciproc și aspectele energetice identificate și realiniate.
Vom aduce această cunoaștere în contextul experiențelor voastre reale. Îmi vei putea povesti despre situațiile care îți atrag atenția, despre ceea ce îți dorești să înțelegi mai profund și despre posibilitățile pe care ai vrea să le cultivi în relație.
Vom identifica și primele repere de integrare, astfel încât să poți începe să aplici conștient ceea ce ai descoperit.

3. Ghidul personalizat și integrarea ghidată – 21 de zile
După întâlnire, primești:
• Înregistrarea sesiunii de dezvăluire.
• Ghidul personalizat „Întâlnirea dintre două Unicități”.
• Invocațiile personalizate pentru perioada de integrare.
• Materialul de integrare dedicat procesului energetic realizat și situației actuale a relației.
Pe parcursul celor 21 de zile, vei avea posibilitatea să lucrezi zilnic cu invocațiile și să observi mai atent felul în care noile perspective se reflectă în interacțiunile voastre.
Te voi invita să experimentezi conștient moduri noi de a comunica, de a-ți exprima nevoile, de a recunoaște contribuția partenerului și de a susține ceea ce îți dorești să cultivi în relație.
Această perioadă este dedicată integrării prin alegeri și acțiuni concrete, în ritmul firesc al vieții tale.

4. A doua sesiune live – Integrarea și întruparea realinierii
După perioada de integrare, ne reîntâlnim pentru a explora ceea ce ai experimentat și felul în care cunoașterea primită începe să se exprime în relația ta.
Vom lucra cu situațiile concrete care au devenit relevante, cu schimbările pe care le-ai observat și cu aspectele care au nevoie de mai multă claritate sau de ajustări în modul în care alegi să acționezi.
Această întâlnire îți oferă spațiul de a consolida ceea ce ai descoperit și de a identifica direcțiile prin care poți continua să cultivi relația în acord cu Unicitatea fiecăruia.
Programul Soul Realignment® dedicat relației de cuplu
Poate că există dinamici repetitive pe care ai vrea să le înțelegi, diferențe care au devenit provocatoare sau dificultăți de comunicare pentru care cauți o perspectivă nouă.
Poate că vă este deja bine împreună și îți dorești să îți cunoști partenerul mai profund, să descoperi lecțiile de viață pe care vi le aduceți reciproc și să cultivați mai conștient darurile relației voastre.
Procesul poate fi parcurs de ambii parteneri sau individual, în condițiile metodologiei privind acordul și respectarea suveranității energetice a fiecărei persoane.
Putem explora și relațiile de co-parentaj după o separare, atunci când cei doi părinți continuă să împartă responsabilități și doresc să înțeleagă mai profund dinamica dintre ei.


Am 20 de ani de experiență în lucrul cu oamenii, în contexte de transformare personală, relațională și profesională.
Fundamentul muncii mele se află în trainingul experiențial, abordările sistemice și somatice, alături de formările mele în Somatic Experiencing® și în lucrul cu dinamici relaționale și transgeneraționale. În ultimii ani, am integrat și metodologia Soul Realignment®, parcurgând toate nivelurile sale de formare.
În lucrul cu relațiile, mă fascinează felul în care două Unicități se întâlnesc, ce aduce fiecare prin propria natură sufletească și cât de multe posibilități pot deveni vizibile atunci când începem să înțelegem mai profund această întâlnire.
Prin sesiunile pe care le facilitez, aduc împreună cercetarea energetică, realinierea și ghidarea pentru integrarea în viața concretă, cu atenție la complexitatea experiențelor umane și la responsabilitatea fiecărei persoane pentru alegerile sale.
Ce spun oamenii care au experimentat procesele Soul Realignment
Întrebări frecvente
Nu. Soul Realignment® nu este terapie și nu înlocuiește sprijinul medical sau psihologic atunci când acesta este necesar. Este un proces complementar, care oferă claritate asupra cauzelor energetice din spatele unor blocaje actuale și susține o reașezare profundă, atunci când există disponibilitate pentru integrare și aplicare conștientă.
Procesul Soul Realignment® se desfășoară activ pe parcursul a cinci săptămâni.
Din partea mea, ca practician, presupune aproximativ 5–6 ore de muncă dedicată, distribuite între cercetarea informațiilor sufletului, realinierea energetică, întâlnirea de dezvăluire, crearea raportului tău personalizat și a invocațiilor, apelul de clarificare după ce termini invocațiile și întâlnirea de întrupare a realinierii.
Din partea ta, procesul presupune participarea la întâlnirile stabilite, parcurgerea perioadei de integrare de 21 de zile și disponibilitate pentru a observa și ajusta, treptat, alegerile tale din viața de zi cu zi.
Procesul nu cere timp suplimentar intensiv, ci prezență, atenție și asumare în raport cu ceea ce se clarifică.
Integrarea are propriul ritm și nu poate fi forțată.
Invocațiile și recomandările sunt create astfel încât să susțină stabilizarea în timp, nu grăbirea schimbării. Procesul nu cere performanță sau rezultate imediate, ci prezență și asumare treptată, în acord cu realitatea ta de viață.
În plus, primești înregistrarea audio a întâlnirii de dezvăluire, pe care o poți relua ori de câte ori simți nevoia. Multe femei aleg să asculte această înregistrare de mai multe ori, uneori de 5–6 ori sau chiar mai mult, observând că, pe măsură ce integrarea avansează, devin vizibile nuanțe, sensuri și repere care nu erau accesibile la prima audiție.
Această reluare susține o înțelegere mai profundă și o aplicare mai fină a clarității primite, pe măsură ce tu însăți te schimbi în proces.
Da. Soul Realignment® este un proces etapizat. După procesul de bază, este recomandată o perioadă de minimum trei luni de integrare, înainte de a accesa o etapă avansată, care presupune o transformare mai profundă și o stabilitate interioară deja prezentă.
Procesele avansate pot include Specializările sufletului, Sănătatea și vitalitatea sau lucrul în profunzime pe o situație specifică de viață, în funcție de contextul tău actual. De asemenea, pot fi accesate întâlniri tematice de clarificare care susțin integrarea și discernământul, precum lucrul cu ghizii, amprenta ta unică de manifestare sau procese dedicate cuplului, copiilor sau chiar dinamicilor relaționale de familie.
Unicitatea profesională are un registru distinct. Deși se bazează pe informația Soul Realignment®, acest proces se desfășoară exclusiv în cadrul mentoratului pe care îl susțin, deoarece presupune integrare pe termen mai lung și aplicare concretă în viața profesională.
Nu. Soul Realignment® nu se bazează pe credință, sugestie sau autosugestie. Procesul funcționează pe baza intenției tale asumate, a informației accesate conform protocolului metodologiei și a conștientizărilor care apar în întâlnirea de dezvăluire, care au nevoie să fie duse mai departe prin integrare conștientă în viața de zi cu zi.
Ceea ce contează este disponibilitatea de a primi informația și de a o aplica prin alegeri reale. Schimbările apar din asumare și integrare, nu din credință sau speranță fără acțiune.
